Metoda TOMATIS este o tehnică de stimulare senzorială prin sunet. Sunetul este transmis, pe de o parte, prin conducție osoasă printr-o vibrație în partea superioară a craniului, iar pe de altă parte, prin conducția aeriană in pavilionul urechii. Sunetele folosite în dispozitivele noastre au fost inițial tratate prin efectul TOMATIS, pentru a stimula astfel toată urechea internă, inclusiv părțile care afectează atât aria auditivă și funcțiile motorii. Sunetul se propagă prima data în timpan, și apoi prin conducție osoasă, declanșând un reflex ce contractă și relaxează mușchii cunoscuți sub numele de mușchiul scăriței si al ciocănelului. Acest efect este obținut prin intermediul unui contrast al sunetului perceput (o alternanță între timbru și intensitatea scăzută și ridicată) destinat să “surprindă” urechea.
Ca efect al vibrațiilor cauzate de sunete, acești mușchi vor stimula părți ale urechii interne cunoscute ca cochlea și vestibul. Cochlea este căptușită cu celule mici, al căror scop este de a transforma această vibrație în stimuli electrici. Acești stimuli vor alimenta apoi o vastă rețea neuronală cunoscut ca formatiunea reticulata, ce controlează nivelul general al activității cerebrale. Cu alte cuvinte, cochlea și vestibul energizează creierul, având o funcție de “încărcare corticală“.
Mai mult decât atât, vestibulul informează creierul despre cele mai mici mișcări ale corpului și are un efect asupra ritmului si echilibrului. Coerența mesajului transmis este fundamentală. Prin urmare, urechea trebuie stimulată în mod eficient. Stimularea se face cu ajutorul unui dispozitiv, numit Solisten.
Dispozitivul Solisten este proiectat pentru a stabili un contrast unic in percepția sunetului. Acest efect duce la contracția și relaxarea alternativa a mușchilor urechii interne. Această mișcare este posibilă prin trecerea brusca de la frecvențe joase, care nu necesită nici un efort special din partea urechii, la frecvențele acute, inalte care necesita din partea urechii un efort special. Această activitate este mai mult ca un exercițiu de gimnastică pentru ureche, care datorită activității repetate și mobilizarii progresive a urechii, optimizează transmiterea mesajului sunetului la creier.
Cele 3 legi, dupa care se ghideaza metoda Tomatis sunt urmatoarele:
1.Vocea conţine numai sunetele pe care le aude urechea.
2.Dacă procesul de ascultare este modificat, vocea este inconştient şi imediat modificată.
3.Este posibil ca fonaţia să se transforme durabil atunci când stimularea auditivă prin terapia Tomatis este menţinută o perioadă îndelungată de timp (legea remanenţei).